Cine sunt eu?

Ioana-Herbel-Profesor-Limba-Engleza-online

Numele meu este Ioana Herbel și sunt profesor certificat de limba engleză, activând cu precădere în mediul online. M-am născut în Baia Mare, România în anul 1987. În anul 2020 am primit diploma de Doctor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. În perioada studiilor mele doctorale am publicat o carte în limba engleză, câteva articole științifice în jurnale internaționale prestigioase și am participat la diferite granturi de cercetare.

Pe lângă interesul în domeniul cercetării, sunt foarte pasionată de latura didactică. În anul 2016 mi-am transformat pasiunea de a-i ajuta pe ceilalți într-un job part-time. Am început să predau limba engleză (ca și limbă secundară) încă de când am început studiile de doctorat. Mi-am oferit serviciile mai multor studenți din Cluj care mi-au cerut ajutorul. În ultimii ani am acumulat mai mult de 300 de ore de experiență în predare. În acești ani am dobândit aptitudinile necesare pentru a-mi ajuta cursanții să exceleze la limba engleză.

În prezent lucrez cu studenți de diferite niveluri de limbă, atât fizic (în Cluj-Napoca) cât și ONLINE. Dacă sunteți în căutarea unui profesor de limba engleză, puteți să îmi lăsați un mesaj pentru a stabili o sesiune inițială GRATUITĂ pentru evaluarea nivelului de limbă. Aștept cu interes să ne cunoaștem și să lucrăm împreună!

De ce sa lucrati cu mine?

• Dețin o vastă experiență în predare. Până la acest moment am lucrat cu adolescenți și adulți, de diferite vârste și abilități, adaptând lecțiile nevoilor lor și ajutându-i să își rafineze competențele de limba engleză  sau să se pregătească pentru examene de limbă. Dacă doriți și Dvs. să vă îmbunătățiți aptitudinile de limba engleză, nu ezitați să mă contactați.
 
• Dețin un certificat TESOL/TEFL (Teaching English to Speakers of Other Languages/Teaching English as a Foreign Language) eliberat de World TESOL Academy care atestă absolvirea programului organizat de această instituție. Cursul de predare a limbii engleze absolvit de mine este unul acreditat la nivel international, de corpul de acreditare ACCREDITAT, care garantează îndeplinirea tuturor condițiilor necesare pentru un training eficient furnizat profesorilor de limbă engleză, la cele mai înalte standarde de calitate. 
 
• Dețin un nivel avansat de limbă engleză. Conform Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi (CEFR), nivelul meu se situează între cel standard avansat (C1) și cel profesionist (C2).
• Dețin un certificat de FORMATOR recunoscut de Ministerul Educației și Cercetării și de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

Ioana Herbel